univers

Universul- pe cat de misterios, pe atat de fascinant. Putinul care il stim despre Univers se datoreaza eforturilor depuse de savantii din fizica care au incercat sa inteleaga modul de functionare al acestuia. Am ajuns sa dezvoltam teorii care sustin modul in care Universul a luat nastere dar si cum acesta va ajunge la un sfarsit. Exista mai multe teorii impresionante atunci cand vine vorba de explicarea Universului, insa cele mai interesante sunt cele descrise in continuare.

Universul etern

Ei bine, aceasta teorie sustine faptul ca Universul nu se va mai confrunta niciodata cu sfarsitul pana la urma, sustinand ca acesta va continua sa existe pentru totdeauna. Cu toate ca Universul a avut un inceput, aceasta teorie sustine ca nu va exista si un sfarsit. Astfel, Universul va continua sa se extinda si sa se contracte pentru totdeauna, intr-un proces ciclic.

Universul a luat nastere dintr-un punct de densitate infinita cunoscut si sub numele de „singularitate initiala”. Dar, ce ar fi daca aceasta singulariate nu ar fi, de fapt, inceputul? Din acest punct de vedere, oamenii de stiina sustin ca timpul nu ar fi existat inainte de Big Bang. Big Bang-ul ar fi rezultat din coliziunea unor membrane, acestea avand loc in mod repetat, creand un Univers etern si ciclic, astfel ca spatiul cosmic va exista pentru totdeauna. In urmatorii 20 de ani, oamenii de stiinta spera sa reuseasca sa aprofundeze si mai in detaliu aceasta teorie.

De asemenea, unii oameni de stiinta sugereaza ca Universul nostru se afla intr-un tip de miscare instabila, ceea ce inseamna perturbare si capacitatea Universului actual de a fi „inghitit” de un alt Univers. Deci, peste cateva miliarde de ani, Universul isi va depasi pragul de extensie dupa care va fi tras de un vid mare- destul de ciudat. Mai ciudat decat atat este faptul ca Universul nostru va reusi sa existe in continuare, insa va fi guvernat de alte legi ale fizicii si vor exista alte forme de viata.

De admin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *